Șeful RBS crede că rezolvarea crizei din Europa va mai dura ani buni

Șeful RBS crede că rezolvarea crizei din Europa va mai dura ani buni
Publicat: 20/06/2012, 11:13
Actualizat: 25/06/2013, 18:07

Directorul general al Royal Bank of Scotland, Stephen Hester, crede că găsirea unei soluții pentru criza din Europa ar mai putea dura ani buni, iar economiile din sudul zonei euro trebuie să se reformeze și să-și recâștige competitivitatea, transmite Bloomberg.

„În discuție este capacitatea unor state din Europa, în special din Sud, să devină mai competitive. Între timp, vorbim despre diverse petice pentru a câștiga timp, până când efectele reformelor se vor face simțite”, a declarat Hester la Hong Kong, într-un interviu acordat Bloomberg Television.

Liderii statelor G20, cele mai mari economii ale lumii, au cerut Europei, la summit-ul de luni și marți din Mexic, să se mobilizeze pentru a depăși criza și a preveni noi efecte negative în economia mondială.

Deși alegerile de duminică din Grecia par să fi rezultat într-o coaliție de guvernare „pro-euro”, care va respecta măsurile de austeritate convenite cu creditorii externi ai țării și va menține statul în zona euro, costurile de finanțare a Spaniei pe 10 ani au continuat să crească în această săptămână.

Acțiunile grupului bancar britanic RBS, controlat de stat, s-au prăbușit cu 37% în ultimul an, turbulențele provocate de criza euro dovedindu-se mai puternice decât măsurile implementate de Hester pentru reducerea datoriilor, scăderea cheltuielilor inclusiv prin concedieri și relaxarea profilului de risc al instituției prin vânzări de active.

Hester a preluat conducerea RBS în noiembrie 2008, după ce banca a fost salvată de la colaps prin intervenția guvernului britanic, devenit astfel acționar majoritar. El consideră că statul nu ar trebui să vândă acum acțiunile pe care le deține la bancă, deoarece momentul este inoportun și prețul la bursă este foarte scăzut.

„Vor să vândă. Trebuie să aștepte până când va trece criza, până când economiile vor începe din nou să crească”, a afirmat el.

Participanții la summit-ul G20 din Mexic s-au declarat în favoarea măsurilor de stimulare a creșterii economice și de reducere a deficitelor bugetare în Europa, în timp ce liderii statelor din zona euro s-au angajat să ia toate măsurile necesare pentru a apăra uniunea monetară.

Hester consideră că moneda euro va supraviețui cel mai probabil crizei.

Moneda euro a scăzut miercuri pe piețele asiatice cu 0,1%, la aproximativ 1,26 dolari, în așteptarea licitației de obligațiuni de stat pregătită de Spania, care ar putea genera noi temeri în piață privind capacitatea statului de a se finanța. Guvernul spaniol pregătește o solicitare pentru o linie de finanțare externă de 100 miliarde euro de la zona euro, destinată recapitalizării băncilor locale, afectate grav de prăbușirea pieței imobiliare.

Hester consideră că recapitalizarea băncilor din sudul zonei euro s-ar putea dovedi o falsă soluție.

„Dacă țara nu este pe drumul cel bun, recapitalizarea băncilor este, indiferent de sumă, o pierdere de timp”, spune șeful RBS.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Cel mai norocos ritual pentru fiecare semn zodiacal
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Gabriel Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Uber a lansat opțiunea XXL